Si coltul luminat de luna s-ar intuneaca de soare, ar fi mai usor, poate...sa simti nu numai un singur strop ci o intreaga ploaie. Si totusi stai si astepti un buchet de stele sa rasara de dupa nori; gandindu-te in metrou la batranul beat ce se intreaba "daca abia te tarasti ca om, de ce ai vrea sa zbori?". Pai daca noaptea s-ar opri acum, ai avea momentul acela in care totul e oprit pentru a zbura fara sa te intrebi cum. Asta e ce ne lipseste sa ne dam seama ca mereu exista motiv si scop, minutul in care timpul,vantul, noaptea se opresc, acest minut ne-ar fi de ajuns cat sa ne dam seama uitandu-ne in jur, ca fruntile pe care le privim, pline de incruntare, de oboseala, de ani, de ura pe care uneori nu o simt si nu o gandesc,ascund prea multe lucruri dar asta nu inseamna ca buzele lor nu zambesc... Opreste o noapte, iesi pe geam si fugi in ploaie, cand o sa vrei s-o simti, o sa te cuprinda si ea; culege stele ,cand o sa vrei sa le vezi, o sa realizezi ca sunt o droaie... Si daca e sa fie intuneric,si linia orizontului sa nu se iveasca in zare, fa cadou un zambet privirii celei mai sumbre , si lumea iti va darui un soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu